Arbitri români la optimile cupele europene
Arbitrii români Istvan Kovacs și Radu Petrescu au fost delegați de UEFA la două meciuri din returul optimilor de finală din Europa League și Conference League, care vor avea loc joi, 14 martie.
Istvan Kovacs la Villarreal vs. Marseille
Istvan Kovacs va arbitra duelul dintre Villarreal (Spania) și Marseille (Franța), returul optimilor de finală Europa League. „Centralul” român va fi ajutat de asistenții Vasile Marinescu și Ovidiu Artene și de al patrulea oficial Andrei Chivulete. În camera VAR se vor afla alți doi conaționali, Cătălin Popa și Horațiu Feșnic. Partida se joacă joi, 14 martie, de la 19:45, în Spania. În tur, Marseille s-a impus cu 4-0.
Radu Petrescu la Club Brugge vs. Molde
Radu Petrescu va conduce jocul dintre Club Brugge (Belgia) și Molde (Norvegia), returul optimilor de finală Conference League. Din brigada sa mai fac parte asistenții Radu Ghinguleac și Mircea Grigoriu și al patrulea oficial Marcel Bîrsan. În camera VAR se vor afla Ovidiu Hațegan și Sebastian Colțescu. Jocul este programat joi, 14 martie, de la 22:00, în Belgia. În tur, norvegienii de la Molde au câștigat cu 2-1 pe teren propriu.
Sursa: Romania Libera