Simona Halep s-a întors în România și a comentat incidentele la Miami
Simona Halep a revenit în România după ce săptămâna trecută a participat la turneul WTA de la Miami, primul de după ridicarea suspendării în urma apelului la TAS. Pe Aeroportul Otopeni, jucătoarea noastră a făcut o serie de declarații. Simo nu a iertat-o pe Caroline Wozniacki, cea care a declarat că sportivii depistați pozitiv nu ar trebui să primească wild card-uri. „Nici nu m-am mai gândit la acest subiect. Pot doar să repet că ar trebui să citească decizia mai bine. Și dacă nu o înțelege, să i se traducă”, a spus Simona. Referitor la participarea la Jocurile Olimpice, sportiva noastră crede că șansele sunt minime, deoarece trebuie să urce în primele 60-70 de locuri ale clasamentului WTA într-un timp scurt.
Simona Halep se pregătește pentru viitoarele competiții alături de antrenorul Carlos Martinez
În perioada următoare, românca se va pregăti la București cu noul său antrenor, Carlos Martinez. „Mereu l-am admirat pentru felul cum muncește pe teren și pentru rezultatele făcute cu sportivele care mie mi-au plăcut mereu. Kuznețova este una dintre preferatele mele. Am discutat cu Darren (Cahill, n.red.) despre antrenori și am ajuns la concluzia că vreau să încerc o perioadă cu Carlos. Aici vom face perioada de încercare, așa că o să vină la București. Darren este om deosebit, îmi e prieten. Sunt foarte bucuroasă că din această carieră am câștigat un om foarte, foarte valoros. El îmi e mereu alături și asta contează cel mai mult”, a explicat ea.
Sursa: România Liberă