Poliţia Locală a confiscat trei maşini folosite la abandonarea gunoiului în Oradea
În premieră, Poliţia Locală a confiscat anul acesta trei maşini folosite de proprietari la abandonarea gunoiului în Oradea. Autovehiculele – o dubiţă Iveco, un Volkswagen Transporter şi un Volkswage Golf – au fost imobilizate în depozitul municipalităţii din strada Academiei. Maşinile vor rămâne în custodie până la finalizarea tuturor contestaţiilor, după care vor fi predate către ANAF pentru a fi valorificate, a declarat vineri pentru BIHOREANUL directorul Poliţiei Locale Oradea, Samuel Milian.
Potrivit acestuia, proprietarul autoturismului VW Golf şi-a recunoscut fapta, în timp ce deţinătorii celorlalte două maşini au contestat sancţiunile. Cei trei şoferi şi-au descărcat gunoaiele din maşini într-o livadă, pe un teren al CFR-ului şi pe un amplasament din Episcopia. Prinşi în flagrant, contravenienţii au fost surprinşi de polițiștii locali în timp ce descărcau gunoaiele din mașini.
Proprietara autovehicului Iveco, o firmă, a fost amendată cu 50.000 lei, iar ceilalţi doi şoferi, persoane fizice, au fost amendaţi cu 30.000 lei. Agentaţii constatatori au dispus confiscarea maşinilor şi salubrizarea locului de către contravenienţi. Potrivit evidenţelor, în primul trimestru al acestui an, agenţii de teren au aplicat 1.467 de sancţiuni privind încălcarea legislaţiei de mediu.
Conform OG 92 din 2021, este interzisă abandonarea, incendierea ori îngroparea deşeurilor, iar deţinătorii acestora sunt obligaţi să le colecteze selectiv. Persoanele fizice riscă amenzi între 30.000 lei şi 45.000 lei, iar cele juridice – între 50.000 lei şi 70.000 lei. Suplimentar, poliţiştii locali pot dispune şi confiscarea autovehiculului folosit la transportul și abandonarea gunoiului.
Sursa: www.ebihoreanul.ro