Klaus Werner Iohannis: Zece ani de președinție și o moștenire controversată
După un deceniu la conducerea României, Klaus Werner Iohannis a părăsit Palatul Cotroceni pe 12 februarie 2025, lăsând în urmă o țară divizată și o imagine publică profund afectată. Votat de milioane de români în 2014 și 2019, încrederea în președinte s-a prăbușit dramatic, ajungând la un minim istoric înainte de demisia sa. Ce a determinat această schimbare radicală de percepție?
Un început promițător, dar plin de provocări
În 2014, Klaus Iohannis prelua mandatul într-un context economic favorabil, cu o creștere a PIB-ului de peste 3% și o rată a șomajului de 6,8%. Totuși, exodul masiv al românilor către alte țări europene și problemele cronice ale infrastructurii și educației rămâneau nerezolvate. În același timp, DNA-ul condus de Laura Codruța Kovesi devenea un simbol al luptei anticorupție, trimițând în judecată zeci de magistrați și politicieni.
Politica externă: Consolidarea relațiilor strategice
Mandatele lui Iohannis au fost marcate de o orientare clară către Vest. România a întărit parteneriatele strategice cu SUA, Japonia și Coreea de Sud, iar apartenența la NATO și UE a fost consolidată. Totuși, provocările geopolitice, precum anexarea Crimeei și invazia Ucrainei, au testat capacitatea României de a răspunde eficient în cadrul alianțelor internaționale.
Educația: O promisiune neîndeplinită
Proiectul „România Educată”, considerat inițiativa de suflet a președintelui, s-a dovedit un eșec răsunător. Cu o rată alarmantă de analfabetism funcțional și un abandon școlar record în UE, sistemul educațional a rămas captiv în aceleași probleme cronice. Legile educației promovate în 2024 nu au adus schimbările necesare, iar toleranța față de plagiat a subminat și mai mult încrederea publicului.
Comunicarea și tăcerea președintelui
În cel de-al doilea mandat, Klaus Iohannis a adoptat o atitudine rezervată, reducând considerabil interacțiunile cu presa și publicul. Această tăcere a fost percepută ca o lipsă de implicare, mai ales în momentele de criză, precum pandemia de COVID-19 sau protestele de amploare din 2017.
Gestionarea pandemiei: Între leadership și eșec
La începutul pandemiei, Iohannis a fost vocea autorităților, dar intensitatea mesajelor sale a scăzut rapid. Sistemul medical, deja fragil, a cedat sub presiunea crizei sanitare, iar incendiile din spitale au evidențiat lipsa de investiții și management eficient. România a înregistrat unul dintre cele mai mari numere de decese evitabile din Europa, o realitate care a subminat încrederea în conducerea țării.
Relația cu PSD: De la adversitate la coabitare
Deși inițial a promis să „trimită PSD în istorie”, Klaus Iohannis a sprijinit revenirea acestuia la guvernare în cel de-al doilea mandat. Această schimbare de poziție a fost percepută ca o trădare de către electoratul său, iar alianța cu PSD a fost văzută ca un compromis care a afectat reformele și stabilitatea economică.
Un final controversat
În ciuda unor realizări notabile în politica externă și apărare, moștenirea lui Klaus Iohannis rămâne marcată de eșecuri interne, lipsa reformelor și o distanțare de electorat. Imaginea sa, cândva asociată cu speranța și schimbarea, s-a transformat într-un simbol al dezamăgirii și stagnării. Ce rămâne în urma celor zece ani de mandat? O întrebare care va continua să provoace dezbateri în societatea românească.
Sursa: romania.europalibera.org/a/zece-ani-de-klaus-iohannis-/33314800.html
