Muzeul Ţării Crişurilor din Oradea găzduieşte vineri, 29 martie, de la ora 12, conferinţa „Acel Paris pe care îl iubim – în note diplomatice, între terorism şi pandemie”, susţinută de Adrian Cioroianu, manager al Bibliotecii Naţionale a României.
În cadrul evenimentului care va fi moderat de istoricul Gabriel Moisa, managerul muzeului orădean, va avea loc şi lansarea volumului „Frumoasă era Sena pe sub florile mele. Notele unui ambasador român la Paris între Bataclan ’15 şi COVID – 19”, publicat de Adrian Cioroianu în 2023 la Editura Curtea Veche Publishing.
Adrian Cioroianu este istoric, jurnalist, eseist şi om politic şi a ocupat de-a lungul timpului mai multe funcţii publice, printre care pe cea de ministru al afacerilor externe, a fost profesor universitar şi decan al Facultăţii de Istorie de la Universitatea Bucureşti, post la care a fost nevoit să renunţe în octombrie 2015, când a fost numit ambasador al României pe lângă UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură) la Paris.
Evenimentul care va avea loc în sala de conferinţă a MŢC este cu intrare liberă şi se va încheia cu o sesiune de autografe oferite de autor, iar cărţile vor fi disponibile prin intermediul Librăriei Humanitas Oradea.