FC Botoșani a ieșit din zona roșie a clasamentului
FC Botoșani a ieșit din zona roșie a clasamentului după ce s-a impus cu scorul de 2-1 în deplasarea de la Petrolul Ploiești, luni, într-un meci din etapa cu numărul șapte a play-out-ului Ligii 1. FC Botoșani este pe cale să realizeze un nou mic miracol în fotbalul autohton. Deși nimeni nu le mai dădea nicio șansă de salvare de la retrogradare, moldovenii sunt foarte aproape să-și asigure prezența în Liga 1 pentru cel puțin încă un sezon.
Echipa a urcat pe locul 12 după victoria cu Petrolul Ploiești
Botoșănenii au înscris golul victoriei în minutul 87, prin fundașul bosniac Rijad Sadiku. După acest succes, FC Botoșani a ieșit din zona roșie a clasamentului și a urcat pe poziția a 12-a, cu 24 de puncte. De cealaltă parte, Petrolul a rămas pe locul 11, cu 26 de puncte.