Fotbaliştii de la FC Bihor au terminat la egalitate, scor 1-1, primul joc al semifinalei barajului de promovare în Liga a II-a, pe care l-au disputat miercuri seara în deplasare, pe terenul echipei doljene ACSO Filiaşi.
La pauză scorul a fost 0-0, iar golul echipei orădene a fost reușit de Adrian Gîdea, în minutul 60, el deschizând scorul cu un şut frumos de la 14 metri, înspre vinclul din dreapta portarului gazdelor. Echipa din Filiaşi a reuşit însă să egaleze şase minute mai târziu, prin Dănuţ Scuturoiu.
Euro-gol reuşit de Adrian Gîdea
FC Bihor a început bine şi repriza a doua, iar în minutul 46, Adrian Gîdea a recuperat o minge la 20 de metri de poarta adversă, a intrat în careu şi a şutat, singur cu portarul, pe lângă bară. În minutul 60, orădenii au reuşit să deschidă scorul, după ce acelaşi Adrian Gîdea, aflat pe partea dreaptă, a controlat bine o minge, a intrat în suprafaţa de pedeapsă şi a şutat de la circa 14 metri, în diagonală la colţul lung, înspre vinclu, şi portarul gazdelor a fost învins, orădeanul reuşind, astfel, un gol frumos.
Calificarea se va decide sâmbătă
Este totuşi un rezultat bun pe care FC Bihor l-a obţinut în deplasare în această primă manşă, urmând ca returul să îl dispute pe teren propriu, sâmbătă, 25 mai, de la ora 17:30.
Sursa: www.ebihoreanul.ro