Universitatea din Oradea a anunțat că, din cele 150 de locuri disponibile în corpul B al căminului C4, aflat pe malul Peței și dat în folosință recent, 60 au rămas neocupate.
Cererile pentru un loc în camerele cu trei paturi și baie proprie pot fi depuse până pe 6 martie, a anunțat UO printr-un comunicat transmis marți.
Chiria lunară în acest cămin este de 280 de lei pentru studenții care sunt admiși la forma de învățământ fără plată, respectiv 400 de lei pentru cei care plătesc taxe de școlarizare.
„Este o oportunitate pe care o oferim studenților noștri și mă gândesc aici, în primul rând, la cei care stau cu chirie, în oraș”, a declarat rectorul Universității din Oradea, Constantin Bungău, la deschiderea noului cămin.
În campusul Universității mai sunt în lucru două cămine, ambele ridicate de Primăria Oradea.