Din tot activul la vârf al Partidului Național Liberal, doar cinci înși au refuzat să intre în concubinaj cu PSD-ul.
Doi dintre aceștia sunt bihoreni, Ilie Bolojan și Florin Birta. După ce în ultimii ani au înghițit cu noduri alianța cu comuniștii, se pare că de data asta nu i-au mai ajutat nici cantitățile mari de lămâie. Urmașii degenerați ai Brătienilor au decis să mărșăluiască sub flamura roșie și să vezi de acum înainte de ce vor avea parte. Ce de secere! Ce de ciocane! Toată această alianță este justificată prin nevoia de a stopa forțele extremiste și, în plus, de a asigura stabilitate într-un context geopolitic complicat.
Alianța aplică model grecesc, acela de a trăi „pe caiet”, dar istoria ne arată că vecinilor noștri le-au trebuit aproape 20 de ani să iasă la liman după dezmățul financiar.
Alianța PNL PSD nu-i împiedică pe ruși să ne ia ca din oală. Dacă n-am fi în NATO, Putin nu s-ar împiedica de alde generalul Ciucă și fratele lui Ciolacu.
Când ministrul de Finanțe spune în presa străină că avem nevoie de 7 ani pentru a reduce deficitul la 3%, prim-ministrul îi întoarce spatele.
Ca să ajungem pe linia de plutire nu e necesar să distrugem zona privată, ci să facem ordine în cheltuielile bugetare.
De ce să dai îndemnizații de ședință membrilor din consiliile de administrație dacă firmele manageriate de ei sunt pe pierderi?
Ar fi o grămadă de zone în care hemoragia financiară poate fi stopată, dar borhotul liberalo-pesedist vrea „stabilitate”, adică să nu se schimbe nimic, pentru că lor le convine situația.
Și uite așa au rămas liberalii bihoreni fără partid și țara fără speranțe…
Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Sursa: https://www.ebihoreanul.ro/stiri/bolojan-liberal-intr-un-partid-care-nu-mai-exista-184646.html