CUM VA FI VREMEA DE REVELION 2026. VAL DE AER POLAR ÎN ROMÂNIA. UNDE VA NINGE ÎN NOAPTEA DINTRE ANI
Pe 28 decembrie 2025, meteorologii anunță că valul de aer rece va continua să afecteze România, aducând temperaturi negative în întreaga țară și ninsori în diverse zone, inclusiv în noaptea de Revelion. Mihai Timu, meteorolog al Administrației Naționale de Meteorologie, a declarat la Digi 24 că circulația aerului dinspre regiunile polare va menține temperaturile sub valorile normale pentru această perioadă pe parcursul întregii săptămâni viitoare.
„Această circulație nordică se va menține toată săptămâna, cu pătrunderi repetate de aer rece polar. Temperaturile vor rămâne sub media climatologică, iar nopțile vor fi exclusiv cu valori negative. Inclusiv în noaptea de Revelion, minimele vor coborî până la -10 grade Celsius în estul Transilvaniei și nu vor depăși -2 grade pe litoral”, a explicat Mihai Timu.
Cei care au ales să petreacă Revelionul la munte sau în interiorul arcului carpatic ar putea avea parte de ninsoare, condițiile meteo fiind favorabile depunerii unui strat de zăpadă. În ultima duminică din 2025, aproape întreaga țară se află sub atenționări meteo, cu coduri galben și portocaliu de viscol, ger și intensificări ale vântului, valabile până luni dimineață.
