Viitorul drum de legătură dintre Oradea şi Săldăbagiu de Munte ar putea fi construit pe bani europeni
Noua șosea, lungă de circa 2,4 kilometri, va porni din zona străzii Beldiceanu, pe lângă Spitalul TBC, pentru a ajunge în comuna limitrofă printre livezi.
Un drum de milioane
Consiliul Local Oradea, reunit vineri în şedinţă extraordinară, a actualizat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea legăturii dintre Oradea şi localitatea învecinată, Săldăbagiu de Munte din comuna Paleu, printr-un parteneriat între cele două administraţii locale.
Se depune spre finanţare
Partenerii speră ca investiţia va obține finanțare prin Programul Regional Nord Vest 2021 – 2027. „Proiectul va fi depus spre finanţare săptămâna viitoare. Concurenţa este mare pentru că tot mai multe administraţii locale vor să îşi finanţeze lucrările din fonduri europene”, a declarat pentru BIHOREANUL, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţări din Fonduri Internaţionale din Primărie, Marius Moş.
Proiect mai vechi
Anunțat de fostul primar Ilie Bolojan încă de la sfârşitul anului 2018, viitoarea cale de legătură ar urma să pornească din strada Izvorului, pe lângă Spitalul TBC, cu continuare pe strada Beldiceanu şi trecere prin fostele livezi până în localitatea Săldăbagiu de Munte. Actualmente, o porțiune a traseului este drum de pământ.