Echipa națională de fotbal Under-19 a României obține o victorie de senzație împotriva Germaniei
Echipa națională de fotbal Under-19 a României a obținut un succes de senzație în fața selecționatei similare a Germaniei, cu scorul de 3-2, la Vrbovec (Croaţia), în Grupa a 6-a a Turului de Elită al Campionatului European. România a deschis scorul în minutul 28 al primei reprize prin Patrick Dulcea, care l-a învins pe portarul nemților cu un șut puternic din marginea careului de 16 metri.
Avantajul tricolorilor nu a durat decât două minute pe tabelă, Dzenan Pejcinovic marcând după o acțiune ce a surprins nepregătită apărarea noastră. România a intrat în avantaj la pauză grație reușitei lui Alexandru Stan, care a primit o pasă peste apărarea Germaniei de la Patrick Dulcea și l-a învins pe portarul Dennis Seimen.
În partea secundă, Germania a egalat din nou scorul pe tabelă în minutul 62, prin același Pejcinovic. Adrian Mazilu a reușit golul izbăvitor în minutul 90+4, cu o execuție spectaculoasă din afara careului, care a catapultat mingea în vinclul porții adverse. GOLUL MARCAT DE MAZILU În primul meci, România pierduse cu 0-2 în fața Turciei. După două etape, Turcia conduce grupa cu 6 puncte, urmată de Croația și România, fiecare cu câte 3 puncte. Germania ocupă ultima poziție, fără niciun punct.
Marți sunt programate partidele România – Croația și Germania – Turcia, ambele de la ora 15:00. La turneul final găzduit de Irlanda de Nord se califică primele formații din fiecare grupă. În 2025, turneul final va fi găzduit de România.
Sursa: România Liberă