URMĂRIT INTERNAȚIONAL PENTRU FURT CALIFICAT, CAPTURAT LA O BENZINĂRIE DIN ORADEA
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, originar din municipiul Oradea, a fost reținut joi, 5 februarie 2026, de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. Acesta a fost prins în timp ce se afla într-o stație de alimentare cu carburant situată pe strada Ovid Densușianu.
Autoritățile austriece emiseseră un Mandat European de Arestare pe numele lui, suspectându-l de comiterea unei infracțiuni de furt calificat pe teritoriul Austriei. Imediat după reținere, bărbatul a fost dus în fața unui procuror al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a decis ca acesta să fie reținut pentru o perioadă de 24 de ore.
Ulterior, bărbatul a fost internat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Bihor. De asemenea, în aceeași zi, a fost prezentat Curții de Apel Oradea, care a emis un mandat de arestare provizorie pe o durată de 30 de zile, necesar pentru predarea lui către autoritățile judiciare din Austria. Schimbul de informații între polițiile celor două țări a fost facilitat prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională.
