Un proiectil din Al Doilea Război Mondial descoperit în Cimitirul Municipal din Oradea
Un proiectil provenind din Al Doilea Război Mondial a fost descoperit joi în Cimitirul Municipal din Oradea. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al județului Bihor, muniţia, de calibru 76 milimetri, a fost descoperită de un angajat al cimitirului, în timp ce nivela o porţiune de pământ, într-o zonă situată la circa 30 de metri de morminte.
După apelul la 112, un echipaj pirotehnic din cadrul Detaşamentului 2 Oradea al ISU a ajuns la faţa locului pentru a ridica proiectilul. Acesta a fost depozitat ulterior de echipajul ISU, urmând să fie distrus printr-o explozie controlată.
Recomandări și interdicții importante referitoare la elementele de muniție descoperite
„Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Crişana’ al judeţului Bihor reaminteşte cetăţenilor faptul că, în cazul descoperirii elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic”, se arată în comunicat.
De asemenea, se interzice:
- ridicarea, transportul și introducerea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe;
- comercializarea acestora prin agenții de colectare a deșeurilor feroase și neferoase;
- lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață;
- introducerea munițiilor în foc;
- topirea elementelor metalice de muniții;
- tăierea munițiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
- folosirea munițiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
- demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
- folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniții, cum sunt: grenadele, proiectilele și focoasele sau alte elemente din componența acestora.
Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Sursa: www.ebihoreanul.ro