CSM Oradea, cel mai bun sezon din toate timpurile în polo-ul românesc
Echipa de polo pe apă a Clubului Sportiv Municipal Oradea a încheiat anul 2025 cu un bilanț istoric, marcând cel mai valoros an calendaristic din istoria sa, din punct de vedere al performanței sportive. Acest sezon a fost caracterizat de realizări notabile, premiere istorice și trofee care au consolidat statutul clubului ca forță pe plan național și internațional.
Formația, antrenată de Petar Kovacevic și Ciprian Cîmpianu, a obținut, în luna mai, titlul de campioană a României, al zecelea din palmaresul clubului, dar primul după o pauză de nouă ani. Succesele au continuat în toamnă, când CSM Oradea a câștigat Supercupa României, la ediția inaugurală a competiției, precum și Cupa României, trofeu adjudecat pentru a cincea oară în istoria clubului.
Pe plan internațional, bihorenii au realizat o performanță remarcabilă, devenind prima echipă românească de polo pe apă calificată între primele opt formații ale Europei în Champions League, cea mai importantă competiție continentală intercluburi. CSM Oradea a disputat un total de 11 partide internaționale în 2025.
Pe parcursul întregului an, poloiștii orădeni au jucat 43 de meciuri oficiale în toate competițiile, având un bilanț de 23 de victorii, 3 remize și 17 înfrângeri. În faza sferturilor de finală ale Champions League, echipa a evoluat în șase partide, toate pierdute, însă simpla calificare în această fază rămâne cea mai mare performanță din istoria polo-ului românesc de club.
