Ultimul adversar al României în grupa E de la Campionatul European de Fotbal se va alege dintre Ucraina sau Islanda, după ce ambele formații s-au impus în semifinalele play-off-ului B. Ucraina a învins Bosnia-Herțegovina cu 2-1, la Zenica, după un final incendiar. Gazdele deschiseseră scorul în minutul 57 după autogolul lui Mikola Matvienko, dar Ucraina a întors scorul în trei minute. Mai întâi, Roman Iaremciuk a egalat în minutul 85, pentru ca Artem Dovbik să marcheze golul victoriei în minutul 88, din centrarea aceluiași Iaremciuk.
Islanda a obținut o victorie spectaculoasă la Budapesta, 4-1 cu Israelul. Eroul insularilor a fost Albert Gudmundsson, atacantul formației Genoa, care a reușit un hat-trick. Israelul deschisese scorul în minutul 31, din penalty, prin Eran Zahavi, dar Islanda a egalat prin Gudmundsson (39), din lovitură liberă. Peste doar trei minute nordicii au reușit să treacă în avantaj, prin golul lui Arnor Traustason (42), după un corner executat de Gudmundsson. Finalul meciului a fost unul dramatic: israelienii au rămas în zece, după ce Roy Revivo a văzut cartonașul roșu, și au ratat șansa egalării prin Zahavi, care a trimis pe lângă poartă din penalty (80). Gudmundsson, cu o dublă (83 și 87), a stabilit scorul final, 4-1 pentru Islanda. Ucraina va avea rol de echipă gazdă în finala play-off-ului B, la Wroclaw (Polonia). Câștigătoarea dintre Ucraina și Islanda va completa Grupa E, în care se mai află România, Belgia și Slovacia.
Play-off A – semifinale Polonia – Estonia 5-1 Au marcat: Przemyslaw Frankowski 22, Piotr Zielinski 50, Jakub Piotrowski 70, Nicola Zalewski 74, Sebastian Szymanski 77, respectiv Martin Vetkal 79. Cartonaș roșu: Maksim Paskotsi (Estonia) 27. Țara Galilor – Finlanda 4-1 Au marcat: David Brooks 3, Neco Williams 38, Brennan Johnson 47, Daniel James 86, respectiv Teemu Pukki 45. Finala (26 martie) Țara Galilor – Polonia
Play-off B – semifinale Bosnia-Herțegovina – Ucraina 1-2 Au marcat: Mikola Matvienko (autogol) 57, respectiv Roman Iaremciuk 85, Artem Dovbik 88. Israel – Islanda 1-4 Au marcat: Eran Zahavi 31 – penalty, respectiv Albert Gudmundsson 39, 83, 87, Arnor Traustason 42. Eran Zahavi a ratat un penalty în min. 80 (șut pe lângă). Cartonaș roșu: Roy Revivo (Israel) 73.
Finala (26 martie) Ucraina – Islanda
Play-off C – semifinale Georgia – Luxemburg 2-0 Au marcat: Budu Zivzivadze 40, 64. Cartonaș roșu: Maxime Chanot (Luxemburg) 58. Grecia – Kazahstan 5-0 Au marcat: Anastasios Bakasetas 9 – penalty, Dimitris Pelkas 15, Fotis Ioannidis 37, Dimitris Kourbelis 40, Erkin Tapalov 87. Finala (26 martie) Georgia – Grecia
Sursa: România Liberă.