Stagiul militar voluntar devine realitate: tinerii pot primi aproape 27.000 de lei după patru luni de pregătire
Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care introduce stagiul militar voluntar pentru femeile și bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, deschizând astfel o nouă opțiune pentru tinerii care doresc să se implice în pregătirea pentru apărarea țării. Programul de instruire va avea o durată de până la patru luni, perioadă în care participanții vor beneficia de o indemnizație lunară, dar și de cazare, hrană, medicamente și echipamente asigurate de stat.
La finalul stagiului, cei care absolvă vor primi o sumă echivalentă cu trei salarii medii brute pe economie, aproximativ 27.000 de lei. Totodată, aceștia vor fi luați în evidența centrelor militare și vor dobândi statutul de soldat sau gradat voluntar în termen.
