PAOK Salonic ratat calificarea în semifinalele Conference League
PAOK Salonic, echipă antrenată de românul Răzvan Lucescu, a ratat calificarea în semifinalele Conference League, după ce a fost învinsă de pe teren propriu cu 2-0 de FC Bruges. În penultimul act al celei de-a treia competiții europene s-au mai calificat Fiorentina, Aston Villa şi Olympiakos Pireu.
Primele semifinale ale Conference League
La Salonic, ambele goluri ale oaspeţilor au fost reuşite de spaniolul Ferran Jutgla, în prima repriză (minutele 33, respectiv 45). FC Bruges câştigase şi prima manşă, cu 1-0. Formaţia belgiană va juca prima sa semifinală europeană după o pauză de 32 de ani. Cea mai bună performanţă europeană a formaţiei din Salonic rămâne prezenţa în sferturile de finală, de trei ori, dintre care de două ori în Conference League.
Rezultatele semifinalelor și calificări
În semifinale, FC Bruges o va înfrunta pe Fiorentina, care a avut nevoie de prelungiri pentru a trece de Viktoria Plzen, cu 2-0. Golurile echipei viola au fost reuşite de Nicolas Gonzalez (92) şi Cristiano Biraghi (108). Cealaltă semifinală le va opune pe Aston Villa și pe Olympiakos Pireu, care s-au calificat după loviturile de departajare.
Semifinale și finala Conference League
Semifinalele se vor juca pe 2, respectiv 9 mai, iar finala este programată în data de 29 mai, la Atena, pe AEK Arena.
Sursa: România Liberă