Simona Halep pleacă spre Lausanne pentru a fi audiată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv
Simona Halep a plecat astăzi spre Lausanne, unde va fi audiată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), de miercuri până vineri, fostul lider mondial sperând să îi fie redusă perioada de suspendare de patru ani. Audierea Simonei Halep se va desfăşura cu uşile închise.
Decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv
Pe 12 decembrie, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a anunţat pe site-ul său oficial că o va audia pe Simona Halep în perioada 7-9 februarie în procesul acesteia împotriva Agenţiei Internaţionale pentru Integritatea Tenisului. Potrivit tribunalului de la Lausanne, Halep cere ca decizia ITIA să fie anulată şi sancţiunea sa să fie redusă.
Suspendarea Simonei Halep
Simona Halep a fost suspendată de Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA) pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023. Motivația ITIA a fost că fostul lider mondial a avut două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP). Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026.
Sursa: Romania Libera