SEARĂ DE COLINDE CA ODINIOARĂ: BIHORENII, INVITAȚI SĂ RETRĂIASCĂ MAGIA CRĂCIUNULUI LA COMUNITECĂ
Fundația Comunitară Oradea și Grupul de colindători Alunu reînvie, în 2025, farmecul serilor de iarnă de altădată, invitând bihorenii să retrăiască magia Crăciunului. Evenimentul se va desfășura în fiecare vineri, între 28 noiembrie și 19 decembrie, de la ora 19:00 la 21:00, în Comuniteca din Crișul Shopping Center. Acest spațiu va deveni un refugiu al tradiției, unde colindele, poveștile și atmosfera caldă a comunității vor reînvie spiritul sărbătorilor.
Coordonați de profesorul Alexandru Sanislav, colindătorii vor purta participanții într-o călătorie sonoră plină de emoție, acompaniată de ceai cald, felii de cozonac și amintiri care încălzesc sufletul. Evenimentul este deschis tuturor: copii, adulți, familii sau seniori — oricine simte dorul vremurilor în care colindatul era un ritual al bucuriei și al împreună-stării.
Participarea este gratuită, dar locurile sunt limitate, iar înscrierea prealabilă este necesară. Inițiativa se desfășoară în colaborare cu Asociația Culturală „Cantata Profana”, care, prin Grupul de colindători Alunu, promovează valorile universului tradițional românesc.
Pe lângă serile de colinde, Comuniteca oferă pe tot parcursul anului ateliere gratuite pentru copii, adolescenți și seniori, menite să aducă oamenii împreună și să dezvolte comunitatea.
