RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE PE MAI MULTE STRĂZI DIN ORADEA PENTRU LUCRĂRI LA PASAJELE FEROVIARE
Primăria Municipiului Oradea anunță că, la solicitarea companiei Webuild, se vor institui restricții temporare de circulație pe străzile Piatra Craiului, Gheorghe Doja și Louis Pasteur, în scopul executării lucrărilor la pasajele feroviare. Aceste intervenții includ tăierea culeelor existente cu fir diamantat (pe străzile Piatra Craiului și Gheorghe Doja) și forarea ultimilor piloți la culeea 2 (strada Louis Pasteur). Pentru a accelera execuția, lucrările se vor desfășura inclusiv pe timpul nopții.
Pe strada Piatra Craiului, între 3–5 decembrie, vor exista restricții la o bandă (parțiale), vizând doar intrarea dinspre strada Codrilor, iar ieșirea către sensul giratoriu de pe strada Codrilor va rămâne permisă. Între 6–9 decembrie, circulația va fi complet închisă pentru lucrările de tăiere a culeelor cu fir diamantat.
Pe strada Gheorghe Doja, între 6–9 decembrie, vor fi restricții la o bandă, cu dirijare alternativă. În timpul zilei, dirijarea va fi realizată prin piloți de dirijare, iar noaptea prin indicatoare rutiere, conform normativelor în vigoare. Între 10–14 decembrie, strada va fi complet închisă pentru continuarea lucrărilor la pasaj.
Pe strada Louis Pasteur, între 3–5 decembrie, circulația va fi restricționată pe timpul nopții, între orele 20:00–05:00, pentru forarea ultimilor piloți la culeea 2. Circulația se va desfășura alternativ, pe o singură bandă, cu dirijarea traficului conform planificării.
Primăria Oradea recomandă conducătorilor auto să evite zonele afectate în perioadele menționate, să își planifice rute alternative și să circule cu atenție sporită în proximitatea lucrărilor. Se cer scuze pentru disconfortul creat și se mulțumește pentru înțelegere în perioada derulării acestor intervenții esențiale pentru infrastructura orașului.
