Recepția lucrărilor din proiectul „Valul Renovării” de către ABA Crișuri
Administrația Bazinală de Apă Crișuri a finalizat recepția lucrărilor din cadrul proiectului „Valul Renovării”, un demers finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu sprijinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Proiectul a avut ca obiectiv modernizarea energetică a sediilor din Săcueni, Tinca, Chișineu-Criș și Priza de Apă din Oradea, iar recepția lucrărilor marchează finalizarea cu succes a implementării acestuia.
Bugetul total al proiectului a fost de 7.077.180 lei, din care 3.923.252 lei au fost asigurați prin finanțare nerambursabilă prin PNRR, iar 3.153.928 lei au provenit din surse proprii ale A.N. „Apele Române”.
Lucrările de modernizare au inclus instalarea de sisteme fotovoltaice, pompe de căldură, iluminat LED, optimizarea instalațiilor termice și anveloparea clădirilor, toate aceste intervenții având ca scop atingerea standardelor de eficiență energetică echivalente cu nivelul „nZEB” (clădiri cu consum aproape zero). Aceste măsuri sunt menite să reducă consumul de energie, să crească autonomia energetică și să asigure condiții de lucru moderne și eficiente.
„Finalizarea acestor lucrări de renovare energetică reprezintă o investiție concretă pentru eficiența instituției și siguranța angajaților. Mulțumesc domnului ministru Cseke Attila pentru sprijinul constant și implicarea directă. Prin modernizarea sediilor, reducem costurile operaționale, protejăm mediul și oferim condiții de muncă moderne și sigure,” a declarat Pásztor Sándor, director ABA Crișuri.
Prin această investiție, ABA Crișuri își îmbunătățește eficiența operațională, își reduce amprenta energetică și oferă un exemplu de utilizare responsabilă a fondurilor europene, cu beneficii concrete pentru infrastructura pe care o administrează.
