RAR INTRĂ ÎN CAMPANIA PENTRU COLECTAREA SEPARATĂ A ULEIURILOR UZATE
Registrul Auto Român (RAR) se alătură campaniei de informare inițiate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, având ca scop creșterea gradului de colectare separată a uleiurilor uzate și reducerea riscurilor de mediu asociate acestor deșeuri. În acest context, atelierele de reparații auto și centrele de dezmembrări autorizate vor afișa mesaje de atenționare în zonele destinate clienților, subliniind impactul negativ al uleiurilor uzate asupra mediului.
RAR verifică respectarea condițiilor legale privind gestionarea acestor deșeuri atât în cadrul auditului inițial necesar autorizării operatorilor economici, cât și în etapele ulterioare de supraveghere. Instituția reamintește că operatorii economici au obligația de a colecta separat uleiurile uzate în recipiente adecvate, depozitate în spații special amenajate și securizate, pentru a preveni scurgerile necontrolate.
Uleiurile uzate trebuie predate exclusiv firmelor autorizate pentru colectarea, valorificarea sau eliminarea acestui tip de deșeu, în conformitate cu legislația în vigoare.
Sursa: oradeaindirect.ro/rar-intra-in-campania-pentru-colectarea-separata-a-uleiurilor-uzate/
