„PROFU’ ZĂPĂCIT” ADUCE ȘTIINȚA LA VIAȚĂ, PE SCENA FILARMONICII DIN ORADEA!
Pe 28 noiembrie 2025, la ora 18:00, Filarmonica de Stat Oradea va găzdui un eveniment inedit: spectacolul „Profesorul zăpăcit”. Această producție promite o combinație savuroasă între teatru, știință și distracție, destinată tuturor vârstele.
„Profesorul zăpăcit” nu este doar un simplu spectacol, ci o experiență interactivă în care curiozitatea devine eroul principal. Elevi, profesori și părinți sunt invitați să descopere tainele fizicii și chimiei prin experimente realizate la scară mare, de la forța centripetă și principiul Bernoulli, până la magia azotului lichid și celebra „pastă de dinți pentru elefant”.
Personajul principal, Profu’ Zăpăcit, este descris ca fiind simpatic, bărbos, cu ochi verzi sclipitori și părul vâlvoi ca o furtună de idei. Acesta poartă ochelari rotunzi, o vestă maro retro, cravată verde și un ceas de buzunar, amintind de stilul clasic al filmelor de demult. Deși seamănă cu Einstein, umorul său îl face mult mai amuzant.
Pe scenă, publicul îl va vedea pe actorul Șerban Borda, un artist carismatic care transformă știința în umor, energie și surpriză pură. La finalul spectacolului, participanții vor avea ocazia să facă o fotografie cu Profu’ Zăpăcit, o amintire demnă de un mic savant.
Biletele pentru acest eveniment costă între 25 și 55 de lei, în funcție de locul din sală, și pot fi achiziționate online.
Nu ratați acest spectacol exploziv, care promite să aprindă pofta de cunoaștere și să ofere o nouă perspectivă asupra științei!
Sursa: oradeaindirect.ro/profu-zapacit-aduce-stiinta-la-viata-pe-scena-filarmonicii-din-oradea/
