Un primar controversat
Unul dintre cei mai siniştri primari din Bihor, Livia Bârlău, aflată la al doilea mandat în fruntea comunei Brusturi, a fost declarată liberă ca pasărea cerului, săptămâna trecută, de către Tribunalul Bihor, unde e judecată (dar mai mult nu) pentru o tentativă de omor săvârşită în toamna lui 2021, împreună cu soţul ei, Petre Bârlău, asupra unui fost procuror, cu care înainte avusese o combinaţie: îi promisese că-l va face consilier personal, dar nu s-a ţinut de cuvânt.
Proba solidă a procurorilor
Parchetul Bihor a făcut un dosar beton. Din el nu lipseşte mărturia unui sătean care a găsit victima într-o baltă de sânge, după ce prim-gospodina comunei şi consortul său îl bătuseră pe fostul procuror chiar în magazinul lor din centrul localităţii, nici actele medicale care atestă că omul a avut nevoie de 100 de zile de îngrijiri, având la cap răni „care i-au pus în pericol viaţa”.
Încălcarea legii sub ochii camerelor de supraveghere
Mai ales, însă, la dosar este şi o filmare, înregistrată chiar de camerele de supraveghere din magazin, pe care cei doi au şters-o, dar pe care poliţiştii au reuşit s-o recupereze. Urmărind-o, criminaliştii au numărat fiecare lovitură, dată de fiecare dintre cei doi soţi: Petre Bârlău a dat 8 lovituri cu pumnii, 3 cu picioarele şi 35 de lovituri cu un cleşte metalic lung de 40 de centimetri, în timp ce primăriţa a fost şi mai zeloasă, aplicând 15 lovituri cu piciorul, dintre care 12 în cap, şi 6 lovituri cu pumnii, din care 4 la cap.
Întrebările legate de justiție
De săptămâna trecută e complet liberă! După cum se vede, pentru judecători nu au contat nici probele din dosar, de vreme ce în mai bine de 2 ani nu au fost în stare să dea o sentinţă, şi nici alte isprăvi penale pentru care primăriţa e urmărită în alte dosare.
Acuzații de corupție și violență
Cel mai lejer vizează falsuri într-un proiect de 14 milioane lei pentru reţeaua de apă şi canalizare a comunei, celălalt tot infracţiuni cu violenţă, Livia Bârlău fiind cercetată pentru un atac comandat la domiciliul unui consilier local din opoziţie.
Neglijența justiției
Dar în Brusturi au mai păţit-o şi alţii care au reclamat diverse mârşăvii ale primăriţei şi soţului, precum furturi din pădurea comunală ori fabricarea de asistaţi social pentru voturi: un sătean a primit ameninţări şi i-a fost incendiat un saivan, un consilier a fost bătut în propria curte, altuia i-au fost sparte ferestrele casei cu bolovani…
Întrebări fără răspuns
Nimic din toate astea nu pare să mişte brava noastră justiţie, încât oamenii se întreabă, pe bună dreptate, dacă nu cumva, pas cu pas, primăriţa va fi declarată nu doar inocentă, ci şi vrednică de demnităţi mult mai înalte.
Opiniile sceptice
La aşa justiţie, chiar nu i-ar tremura mâna iscălind decrete pentru numiri şi promovări de judecători.