Popeyes ajunge la Oradea și își continuă expansiunea națională
Popeyes inaugurează, în săptămâna aceasta, primul său restaurant din Oradea, continuând astfel strategia de extindere începută anul trecut. Oradea devine al cincilea oraș din România în care brandul își face apariția în 2025, după Iași, Cluj-Napoca, Sibiu și Constanța. Deschiderea oficială este programată pentru miercuri, 17 decembrie, în zona food-court a centrului comercial Lotus Center.
Lansat în România acum trei ani, Popeyes a ajuns la 19 restaurante la nivel național, dintre care șapte se află în București, iar restul în orașe importante din țară. Strategia companiei vizează o expansiune accelerată în afara Capitalei, având ca obiectiv să fie prezentă în fiecare mare oraș din România cu celebrul Pui din Louisiana.
Cu peste 4.800 de restaurante la nivel global, Popeyes este unul dintre cele mai cunoscute branduri internaționale de fast-food. La deschiderea din Oradea, clienții vor putea savura preparatele emblematice ale brandului, inclusiv sandvișul cu pui, cartofii Cajun, aripioarele picante și fâșiile din piept de pui, disponibile atât în variantă picantă, cât și nepicantă, alături de sosurile consacrate.
Ziua inaugurării va fi marcată de surprize și activări speciale, inclusiv muzică live cu influențe din New Orleans, concursuri și premii. Primii 100 de clienți vor primi sandvișuri gratuite, iar primii trei din rând vor fi recompensați cu vouchere pentru sandvișuri gratuite pe perioade extinse.
Sursa: oradeaindirect.ro/popeyes-ajunge-la-oradea-si-isi-continua-expansiunea-nationala/
