Oradea pornește magia sărbătorilor: Târgul de Crăciun se deschide vineri, cu luminile festive și primele concerte
Vineri, 28 noiembrie 2025, Oradea va da startul oficial Târgului de Crăciun, un eveniment care anunță începutul sezonului de iarnă în oraș. Târgul se va desfășura între 28 noiembrie și 26 decembrie, primind vizitatori zilnic, între orele 16:00 – 22:00 în timpul săptămânii și 12:00 – 22:00 în weekend.
Punctul culminant al serii de deschidere va avea loc la ora 18:00, când bradul din Piața Unirii și întreg centrul orașului vor fi inundate de lumini, odată cu aprinderea iluminatului festiv.
Ediția din acest an promite o atmosferă de poveste: un patinoar cu gheață naturală de 520 mp în Piața Ferdinand, destinat tuturor vârstele, și o roată panoramică de 30 de metri amplasată în Piața Unirii, de unde vizitatorii vor putea admira orașul decorat în spiritul sărbătorilor.
Moș Crăciun își va aștepta copiii în căsuța sa din Piața Unirii, zilnic între orele 19:30 și 21:30, iar scena târgului va găzdui concerte și momente artistice în fiecare seară.
Programul primelor trei zile este următorul:
Vineri, 28 noiembrie
18:00 – Aprinderea iluminatului festiv
18:15 – Corul de copii al Filarmonicii de Stat Oradea
19:00 – Familia Melimi – spectacol pentru copii
Sâmbătă, 29 noiembrie
19:00 – „Tradiții de Crăciun”, Ansamblul Folcloric Bihorul
20:00 – Dean Bowman & band
Duminică, 30 noiembrie
19:00 – „Tradiții de Crăciun”, Ansamblul Folcloric Bihorul
20:00 – Călin Pop – „Ritual de iarnă”
Oradea se pregătește, așadar, pentru cel mai luminos decembrie. Atmosfera, tradițiile și surprizele așteaptă să fie descoperite de orădeni și turiști deopotrivă.
