Lucrările avansează într-un ritm susținut la pasajul suprateran Metro din Oradea
Lucrările la pasajul rutier suprateran de pe Centura Oradea, la intersecția cu Centura Oșorhei, pe DN1, în apropierea magazinului Metro, progresează într-un ritm susținut. Acest proiect are ca scop descongestionarea traficului rutier pe direcția Oradea – Cluj.
Pe 3 decembrie 2025, a început asfaltarea bretelei laterale, pe sensul de mers dinspre Centura Oradea spre Centura Oșorhei. Odată ce bretelele laterale vor fi finalizate, traficul va fi deviat pe acestea pentru a permite lucrările la rampă. La cea de-a doua rampă, care leagă Oșorhei de Centura Oradea, lucrările continuă.
Conform contractului, termenul de finalizare a lucrărilor este stabilit pentru 30 iunie 2026. Pasajul va avea o lungime totală de 560 de metri, iar valoarea contractului se ridică la 21.849.936,72 lei, fără TVA. Lucrările sunt executate de firma PORR Construct.
Proiectul este rezultatul unui parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Sursa: oradeaindirect.ro/lucrarile-avanseaza-intr-un-ritm-sustinut-la-pasajul-suprateran-metro-din-oradea/
