Lucrări aproape uitate ale sculptorului Iosif Fekete, redescoperite la Universitatea din Oradea
Două lucrări ceramice semnate de sculptorul orădean Iosif Fekete îmbogățesc patrimoniul cultural al Universității din Oradea, fiind amplasate de peste jumătate de secol în holul corpului A din campusul central. Aceste opere, atât de prezente încât au devenit invizibile, datează, cel mai probabil, din anii 1960, perioada în care artistul s-a dedicat ceramicii monumentale.
Surse din cadrul instituției amintesc că, în primii ani de existență, Institutul Pedagogic a investit în achiziția de opere de artă pentru decorarea spațiilor interioare, iar lucrările lui Iosif Fekete ar fi intrat atunci în patrimoniul universității. Trecerea timpului și lipsa unei identificări clare au lăsat urme vizibile asupra celor două reliefuri din argilă.
„Iosif Fekete este unul dintre sculptorii importanți ai României, din păcate prea puțin cunoscut astăzi”, subliniază prof. univ. dr. Aurel Chiriac, fost director al Muzeului Țării Crișurilor, care consideră că lucrările sporesc valoarea patrimoniului Universității din Oradea.
Iosif Fekete este autorul unor opere emblematice, precum Monumentul Eroilor Aerului din București sau obeliscul dedicat lui Horea, Cloșca și Crișan de la Alba Iulia, dar și al multor sculpturi orădene cunoscute, precum statuia lui Nicolae Bălcescu sau busturile lui Iosif Vulcan și Ioan Slavici.
În ciuda faptului că numeroase lucrări ale sale s-au pierdut de-a lungul timpului, creațiile rămase constituie repere importante ale patrimoniului artistic românesc. Cele două opere din campus merită incluse pe lista obiectivelor de interes ale Universității din Oradea, alături de alte repere culturale și istorice ale instituției.
