Industria de apărare din România: între promisiuni și realități
Într-un context geopolitic tensionat, cu trei ani după invazia Rusiei în Ucraina, România se confruntă cu o criză acută în sectorul industriei de apărare. Deși Uniunea Europeană solicită statelor membre să-și întărească rapid capacitățile defensive, investițiile esențiale în fabricile de armament și muniție din România sunt blocate de birocrație, contestații și indecizii politice.
Promisiuni neîmplinite și întârzieri cronice
Ministerul Economiei promite de ani buni modernizarea uzinelor de stat, precum cea de la Cugir, care ar trebui să producă muniție de calibru NATO de 155 mm și arme de asalt moderne. Cu toate acestea, proiectele stagnează, iar detaliile transferului unor fabrici către Ministerul Apărării Naționale rămân neclare. În ciuda anunțurilor repetate, niciun progres concret nu a fost realizat până în prezent.
Fabrica de pulberi: un proiect blocat în instanță
Un exemplu elocvent al impasului este proiectul fabricii de pulberi militare din orașul Victoria, județul Brașov. Deși premierul Marcel Ciolacu a anunțat în 2024 o investiție de 400 de milioane de euro pentru construirea celei mai moderne fabrici de acest tip, lucrările nu au început nici până acum. Exproprierea terenurilor necesare a fost contestată în instanță, iar procesele legale continuă să întârzie implementarea proiectului.
Dependenta de importuri și lipsa de autonomie
În prezent, Armata României depinde de muniția importată din Serbia și India pentru echipamentele de tip sovietic încă aflate în uz. Întârzierile în livrarea pulberilor militare, care pot ajunge până la doi ani, subliniază vulnerabilitatea strategică a țării. În același timp, cererea globală pentru muniție de calibru NATO 155 mm rămâne extrem de ridicată, iar România nu reușește să-și dezvolte o capacitate proprie de producție.
Proiecte strategice în impas
Uzinele de stat, precum cea de la Plopeni, ar putea produce muniție de calibru NATO dacă ar beneficia de investițiile necesare. Totuși, legislația complicată și conducerea ineficientă au împiedicat până acum realizarea acestor obiective. În plus, proiectele de colaborare cu parteneri internaționali, cum ar fi Rheinmetall, sunt afectate de întârzieri și incertitudini juridice.
Industria privată: un potențial neexploatat
În contrast cu sectorul de stat, industria privată de apărare din România, care include companii precum Aerostar și Elbit, demonstrează profitabilitate și eficiență. Cu toate acestea, colaborarea dintre sectorul public și cel privat rămâne limitată, iar oportunitățile de dezvoltare sunt adesea ratate din cauza lipsei de viziune strategică.
Consecințele indeciziei
Întârzierile în modernizarea industriei de apărare au consecințe grave asupra securității naționale. În lipsa unei capacități interne de producție, România este forțată să importe echipamente și muniție la costuri ridicate, ceea ce afectează bugetul apărării și reduce autonomia strategică a țării. În plus, incapacitatea de a respecta termenele și angajamentele internaționale subminează credibilitatea României pe scena globală.
Un viitor incert
Deși oficialii guvernamentali continuă să promită reforme și investiții, realitatea din teren arată o industrie de apărare blocată în trecut. Fără o schimbare radicală în abordarea politică și administrativă, România riscă să rămână în urma partenerilor săi din NATO și UE, într-un moment în care securitatea regională este mai importantă ca niciodată.
Sursa: romania.europalibera.org/a/tara-in-service-investiti-fabrici-aparare-stat/33361572.html
