Semifinalele Cupei României
În această săptămână sunt programate cele două meciuri din semifinalele Cupei României. Pentru un loc în ultimul act al competiției Corvinul Hunedoara se va duela cu FC Voluntari, în timp ce Oțelul va primi replica Universității Cluj. FC Voluntari, Universitatea Cluj și Oțelul Galați au jucat până acum finale de Cupa României, ilfovenii și ardelenii chiar adjudecându-și trofeul. Pentru Corvinul, formația din Liga a 2-a care a produs surpriza competiției după ce a umilit-o pe CFR Cluj în „sferturi” cu 4-0, calificarea în ultimul act ar fi o premieră istorică.
Programul semifinalelor
Miercuri, 17 aprilie, ora 19:00 – Corvinul Hunedoara – FC Voluntari
Joi, 18 aprilie, ora 20:30 – Oțelul Galați – Universitatea Cluj
Corvinul Hunedoara vs. FC Voluntari
După 4-0 cu CFR Cluj, elevii antrenorului Florin Maxim sunt pregătiți să scrie o nouă filă din istoria Corvinului. Hunedorenii joacă pe teren propriu cu FC Voluntari, echipă care se luptă pentru evitarea retrogradării în play-out-ul Ligii 1.
Oțelul Galați vs. Universitatea Cluj
În cealaltă semifinală se întâlnesc două cluburi de tradiție, care au pe banca tehnică doi antrenori cu experiență. Foști coechipieri în cea mai strălucitoare generație a echipei naționale, Dorinel Munteanu și Ioan Ovidiu Sabău se duelează la Galați în Oțelul – „U” Cluj.