Jutta Leerdam se teme că iubitul ei, Jake Paul, va fi făcut knock-out de Mike Tyson în meciul lor estival
Jutta Leerdam, „cea mai sexy patinatoare de viteză din lume”, se teme că iubitul Jake Paul va fi făcut knock-out de către legendarul pugilist american Mike Tyson, în meciul pe care cei doi îl vor disputa în vară. Fostul campion mondial al greilor Mike Tyson va reveni în ring la vârsta de 58 de ani pentru un meci demonstrativ cu youtuber-ul american devenit boxer Jake Paul, într-o gală ce va fi transmisă de Netflix.
Jake se consideră favorit în meciul cu Tyson
Jake Paul a declarat că se consideră favorit în duelul cu „Iron” Mike, argumentând că de partea sa stau tinerețea și faptul că a luptat mai des în ultima perioadă. În scurta sa carieră, Paul are nouă victorii și o singură înfrângere. Cu toate acestea, Leerdam crede că Tyson va fi unul dintre cei mai dificili adversari cu care s-a confruntat vreodată prietenul său.
Despre Jutta Leerdam și relația cu Jake Paul
Patnatoarea Jutta Leerdam și Jake Paul sunt împreună din luna aprilie 2023, iar cei doi și-au anunțat relația printr-o postare pe rețelele de socializare, publicând mai multe fotografii. Olandeza în vârstă de 25 de ani a fost medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de iarnă din 2022 și deține cinci medalii de aur la Campionatele Mondiale. Visul ei este să câștige titlul olimpic la patinaj viteză.
Sursa: România Liberă