FCSB remizează cu Universitatea Cluj
FCSB a făcut un nou pas fals în Liga 1, după ce a remizat în deplasare cu Universitatea Cluj, scor 0-0, în epilogul etapei cu numărul 26.
Pe Cluj Arena, „studenții” lui Sabău puteau deschide scorul în minutul 16, dar Ștefan Târnovanu a fost inspirat la lovitura de pedeapsă executată de Dan Nistor și a parat de două ori mingea trimisă de decarul Universității.
Alhassam a irosit o șansă bună de gol în minutul 22, iar pe finalul primei reprize, Coman a încercat din nou să îl învingă pe Gorea din lovitură liberă.
În partea a doua, clujenii au fost mai periculoși și au irosit câteva ocazii bune, însă partida s-a încheiat cu scorul de 0-0.
La FCSB a debutat Nana Antwi, fundașul ghanez înlocuindu-l pe Valentin Crețu în startul reprizei secunde. După acest egal, FCSB se menține la 7 puncte față de ocupanta locului secund, Rapid.
Pentru roș-albaștri urmează meciul de duminică împotriva „lanternei roșii” FC Botoșani. De cealaltă parte, Universitatea Cluj continuă să viseze la calificarea în play-off. Ardelenii sunt pe locul opt, cu 34 de puncte.