Două romance, mamă și fiică, dispărute în urma incendiului din Valencia
În blocul din Valencia distrus de flăcări locuiau și familii de români, iar una dintre ele este dată dispărută. O mamă și fiica ei adolescentă, în vârstă de 14 ani, ambele de cetățenie română, nu au mai fost văzute din ziua incendiului, scrie tvrinfo.ro.
Potrivit sursei citate, româncele locuiau în chirie într-un apartament aflat la etajul 8 al clădirii, chiar deasupra apartamentului din care ar fi izbucnit incendiul. Ele locuiau în imobilul respectiv de doi ani.
Colegii adolescentei au postat pe rețelele de socializare mesaje prin care își exprimă supărarea față de pierderea unei prietene. Deocamdată, autoritățile din Spania nu au comunicat nimic despre persoanele dispărute și cadavrele recuperate din clădirea care a ars ca o torță.
Totuși, s-a aflat că pompierii au scos din clădire 10 cadavre, dar trei dintre acestea nu au putut fi identificate. Blocul cu 14 etaje distrus de foc este administrat de o româncă, Adriana Banu, care de asemenea locuia în clădire. Partenerul acesteia a declarat pentru stirileprotv.ro că, la fel ca mulți locatari, au rămas fără nimic: actele și toate bunurile personale au fost făcute scrum.
Autoritățile din Valencia au pus la dispoziția supraviețuitorilor incendiului 131 de locuințe, în care se vor putea muta în curând.
Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!