DIALOG PENTRU INCLUZIUNE: CONDUCEREA PREFECTURII BIHOR A GĂZDUIT ÎNTÂLNIREA GRUPULUI DE LUCRU PENTRU COMUNITATEA ROMĂ
Pe 15 noiembrie 2025, prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, împreună cu subprefecții Emilian Pavel și Botházy Nándor, a primit vizita lui Iulian Paraschiv, secretar de stat și președinte al Agenției Naționale pentru Romi, și a lui Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării. Această întâlnire a avut loc în cadrul ședinței Grupului de lucru dedicat implementării Strategiei Guvernamentale pentru incluziunea comunității rome.
Discuțiile au inclus reprezentanți ai comunităților rome din județ, ai serviciilor publice deconcentrate, ai organizațiilor neguvernamentale active în domeniul incluziunii sociale, precum și ai Asociației Partida Romilor Pro-Europa, organizație care reprezintă comunitatea romă în Parlamentul României. Temele abordate au vizat implementarea obiectivelor strategiei la nivel local, identificarea nevoilor specifice ale comunităților rome din județul Bihor și consolidarea colaborării dintre instituțiile publice și societatea civilă.
La nivelul județului Bihor, funcționează Grupul de lucru mixt pentru problemele romilor, care se întrunește lunar sau ori de câte ori este necesar pentru organizarea și monitorizarea activităților prevăzute de Strategia națională privind incluziunea cetățenilor români de etnie romă. Guvernul României își reafirmă constant angajamentul față de valorizarea contribuției comunității rome la dezvoltarea societății și față de sprijinirea persoanelor care, din cauza unor decalaje istorice și sociale, au nevoie de susținere suplimentară.
Prefectul Marcel Dragoș a subliniat importanța respectului și echității în activitatea publică: „Este esențial ca fiecare dintre noi, în activitatea de zi cu zi, să contribuim la crearea unui mediu de lucru bazat pe respect și echitate. Serviciile publice trebuie oferite tuturor cetățenilor cu profesionalism și demnitate, pentru a consolida pacea socială și încrederea în instituțiile statului, urmărind totodată reducerea decalajelor existente.”
