Demolarea Spitalului Brâncovenesc la ordinul lui Nicolae Ceaușescu. Cine se încumetă să ridice blestemul domniței Safta Brâncoveanu
Clădirea Spitalului Brâncovenesc, ridicată în 1837 de domnița Safta Brâncoveanu, era una dintre cele mai moderne instituții medicale ale epocii. Arhitectura sa impunătoare, în stil neoclasic, îmbina funcționalitatea cu eleganța spiritului brâncovenesc.
În anii ’80, Nicolae Ceaușescu a ordonat reconstrucția brutală a centrului Bucureștiului. La ordinele lui, au fost șterse de pe fața pământului sute de clădiri istorice, inclusiv spitale. Trei dintre cele mai dureroase pierderi au fost Spitalul Brâncovenesc, Institutul Medico-Legal „Mina Minovici” și Spitalul Salvării. Ceaușescu a decis demolarea Spitalului Brâncovenesc, aflat în Piața Unirii, într-o singură ședință, motivând că ar fi fost „speriat de o pisică” în curtea spitalului. Arhitecta sa favorită, Anca Petrescu, i-ar fi lăudat intenția de a avea o „ctitorie mai mare decât orice spital”.
Institutul Medico-Legal, una dintre primele instituții științifice din răsăritul Europei, a fost sacrificat pentru a face loc bulevardului care ducea spre Casa Poporului. Spitalul Salvării, locul unde s-a născut medicina de urgență din Europa, a fost demolat fără nicio tentativă de conservare. Martorii vorbesc despre o dublă pierdere, științifică și urbană, dar și despre credința că merită să faci ceva durabil pentru orașul tău. Memoria Bucureștiului este încă o rană deschisă.
În anii ’80, Spitalul Brâncovenesc avea peste o mie de paturi și fusese modernizat recent, inclusiv cu o spălătorie dotată cu mașini noi, instalate cu doar șase luni înainte de demolare. Mulți bucureșteni au auzit că domnița Safta Brâncoveanu ar fi lăsat un blestem în pisania așezământului: cine va îndrăzni să se atingă de spital va muri de moarte năpraznică. La finele lui decembrie 1989, acest blestem a căpătat un amănunt în plus: cine se va atinge de Spitalul Brâncovenesc va muri ucis de ai lui, în zi de mare sărbătoare.
Domnița Safta Brâncoveanu (1776–1857) a fost fiica logofătului Manolache Balș din Moldova și soția banului Grigore Brâncoveanu. După moartea soțului, în 1832, Safta Brâncoveanu a administrat o avere considerabilă, dedicând-o faptelor de binefacere. A donat opt moșii pentru construirea și întreținerea Spitalului Brâncovenesc, care era deschis tuturor, indiferent de religie sau statut social. Pisania de piatră a așezământului menționa interdicția de a înstrăina bunurile spitalului, respectată timp de peste un secol.
Demolarea Spitalului Brâncovenesc a început într-un weekend din martie 1984, după ce personalul medical și pacienții au fost transferați în alte unități. Vineri seara, medicii au fost anunțați că spitalul se închide, iar luni a început demolarea. Cauza demolării a fost una dintre cele mai absurde decizii ale epocii, impulsurile personale ale lui Ceaușescu amestecându-se cu dorința de a șterge tot ce nu se încadra în noua ordine urbană.
Astăzi, în locul unde se vindeca Bucureștiul, nu a mai rămas nimic din scara circulară de marmură sau din umbra pavilioanelor în care s-au născut mii de bebeluși. Biserica Domnița Bălașa a rămas singură, izolată, în mijlocul unei mici piațete ascunse după blocuri. Demolarea a fost o barbarie pentru tot cartierul, iar pierderea a fost dublă – științifică și urbană.
Profesorul Octavian Buda confirmă că Spitalul Brâncovenesc era un epicentru medical al Bucureștiului, cu institut de balneologie și marile secții de chirurgie și obstetrică-ginecologie. Arhitectul Andrei Pandele își amintește că pisania de piatră se afla lângă intrare și a fost recuperată după demolare, fiind acum la Muzeul de Istorie al Bucureștiului.
Demolarea Spitalului Brâncovenesc a fost o tragedie, iar astăzi, în locurile unde se vindeca și se cerceta Bucureștiul, se ridică blocuri și bulevarde. Dispariția acestor locuri a golit de sens inima capitalei, iar oamenii trec pe lângă Piața Unirii fără să știe ce a fost acolo.
Nicolae Ceaușescu a murit împușcat, alături de soția lui, în zi de mare sărbătoare. Cine poate spune că blestemul Saftei Brâncoveanu nu s-a împlinit? Cine poate spune că genius loci al Bucureștiului a pierit?
Pisania de piatră a Spitalului Brâncovenesc, realizată în 1837, menționează donațiile domniței Safta Brâncoveanu și interdicția de a înstrăina bunurile spitalului. Aceasta așteaptă un final fericit, dar orașul continuă să sufere din cauza rănilor deschise lăsate de demolările din anii comunismului.
