DANIEL DAVID PĂRĂSEȘTE GUVERNUL DUPĂ DISPUTA PRIVIND BUGETUL EDUCAȚIEI
Daniel David, ministrul independent al Educației, a decis să-și înainteze demisia din Guvernul României pe data de 23 decembrie 2025, invocând nemulțumiri legate de bugetul alocat Educației pentru perioada următoare. Acesta a declarat că nu este dispus să accepte un buget construit pe măsuri de austeritate, având în vedere că domeniul pe care l-a gestionat a suferit deja reduceri semnificative.
De-a lungul mandatului său, Daniel David a subliniat în repetate rânduri că Educația și Cercetarea au fost printre primele afectate de măsurile de reducere a deficitului bugetar, iar noi tăieri ar pune în pericol funcționarea sistemului educațional. În acest context, fostul ministru a considerat că nu mai poate continua în actualele condiții.
Demisia sa a fost acceptată, iar informația a fost confirmată chiar de Daniel David pentru TVR Info. În paralel, au început discuțiile privind succesorul său. Pe lista scurtă se află rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea, născut în Beiuș, precum și consilierul premierului, Luciana Antoci. Surse din zona guvernamentală indică faptul că, în acest moment, favorit ar fi Marilen Pirtea.
Daniel David a subliniat că viitorul ministru ar trebui să fie o persoană implicată direct în elaborarea bugetului pentru anul viitor, capabilă să susțină finanțarea Educației într-un context economic dificil.
Sursa: oradeaindirect.ro/daniel-david-paraseste-guvernul-dupa-disputa-privind-bugetul-educatiei/
