Contestarea suspendării permisului de conducere – ce trebuie să știi
Ultimii ani au adus modificări însemnate în materia dispoziţiilor cu privire la contestarea sancţiunii suspendării dreptului de a conduce, astfel încât o „reîmprospătare” a dispoziţiilor legale o consider binevenită.
În primul rând, cetăţeanul ar trebui să ştie că este mult mai bine să semneze pentru primirea procesului-verbal prin care i se suspendă „carnetul”, altminteri problemele putând să se complice.
Odată cu întocmirea şi înmânarea procesului-verbal, conducătorul auto va primi, de regulă, o dovadă cu termen de circulaţie de 15 zile, adică exact termenul de contestare a sancţiunii în instanţă.
Deşi legea prevede expres că plângerea suspendă executarea, în practică este important ca aceasta să fie depusă cât mai repede, pentru a se putea parcurge şi alte etape „birocratice” până la recuperarea efectivă a permisului.
Modificările recente și simplificările procesului de contestare
Conform unei modificări din perioada pandemiei, nu mai este nevoie de un certificat de grefă de la instanţă, a cărui eliberare putea dura chiar și o săptămână.
Pe baza unui simplu extras de pe internet (portal.just.ro) cu dovada înregistrării dosarului, persoana în cauză va primi permisul înapoi, până la soluţionarea definitivă a procesului.
Dacă cetăţeanul pierde definitiv procesul, are obligaţia ca în maximum 30 de zile de la pronunţarea hotărârii definitive să predea permisul la Poliţie, în caz contrar perioada de suspendare urmând a fi majorată cu 30 de zile.
Termene și consecințe legale
Atenţie, sunt trei elemente extrem de importante!
În primul rând, termenul de predare se calculează de la pronunţarea deciziei din apel și nu de la comunicarea acesteia.
În al doilea rând, termenul de 30 de zile se calculează pe zile „pline” și nu pe zile „libere”.
Dacă nu se predă permisul în aceste 30 de zile, din ziua 31 sancţiunea este implementată în baza de date a Poliţiei, iar cetăţeanul care este surprins în trafic pe perioada suspendării săvârşeşte infracţiunea de conducere cu permisul suspendat.
Sursa: EBIHOREANUL