Dependența agriculturii românești de îngrășămintele de import: o criză agravată
Agricultura românească se confruntă cu o problemă structurală majoră: dependența aproape totală de îngrășămintele chimice de import. În primele zece luni ale anului 2024, România a importat peste două milioane de tone de fertilizatori, dintre care 16% au provenit din Federația Rusă. Această situație reflectă o vulnerabilitate economică și strategică profundă, amplificată de creșterea exponențială a prețurilor la îngrășăminte și de lipsa unei producții interne sustenabile.
Azomureș: simbol al declinului industriei chimice românești
Cel mai mare combinat de îngrășăminte chimice din România, Azomureș, funcționează la o capacitate mult redusă, o situație care persistă de cel puțin doi ani. Creșterea prețurilor la gaz, materia primă esențială pentru producția de fertilizatori, a făcut ca producția să devină neprofitabilă. În ciuda acestui declin, cei 2.000 de angajați ai combinatului au rămas pe statele de plată, însă viitorul lor este incert.
Înainte de 1989, România dispunea de 11 combinate chimice care produceau îngrășăminte pentru agricultură. Astăzi, majoritatea acestor unități sunt fie închise, fie transformate în fier vechi. Azomureș, odinioară un pilon al industriei chimice, este acum o umbră a ceea ce a fost, incapabil să răspundă cerințelor pieței interne.
Prețuri exorbitante și impactul asupra fermierilor
Prețurile îngrășămintelor au crescut dramatic, cu 60-70% față de începutul anului 2024. De exemplu, tona de azotat de amoniu, care costa 1.800-1.900 de lei anul trecut, a ajuns acum la 2.500 de lei. Această creștere pune o presiune enormă asupra fermierilor, care sunt nevoiți să reducă utilizarea îngrășămintelor sau să renunțe complet la fertilizarea unor terenuri.
Ionel Arion, președintele Federației ProAgro, subliniază că această situație este nesustenabilă. Fermierii români, deja afectați de fluctuațiile pieței internaționale, nu pot recupera costurile ridicate ale îngrășămintelor prin prețurile de vânzare ale cerealelor, dictate la nivel global.
Importuri masive și exporturi iluzorii
România a importat în 2024 cantități semnificative de îngrășăminte din Rusia, Maroc, Egipt, Serbia și Turcia. În același timp, datele oficiale arată că exporturile de fertilizatori au fost de zece ori mai mici decât importurile. Președintele Federației ProAgro susține că ceea ce apare în statistici ca exporturi sunt, de fapt, îngrășăminte produse în alte țări și revândute de companii românești.
Costul total al importurilor de îngrășăminte a fost de aproape 737 de milioane de euro, cu un preț mediu de 370 de euro pe tonă. Rusia, având acces la resurse vaste de gaz, a reușit să își crească producția de fertilizatori, devenind un furnizor major pentru România și alte state europene.
Politici europene și riscuri strategice
Uniunea Europeană a început să ia măsuri pentru a reduce dependența de îngrășămintele din Rusia și Belarus. Propunerile includ taxe suplimentare pentru importurile de fertilizatori pe bază de azot, care ar putea ajunge la 315 euro pe tonă până în 2028. Aceste măsuri sunt menite să stimuleze producția internă și să diversifice sursele de aprovizionare, dar riscă să afecteze și mai mult fermierii români, deja împovărați de costuri ridicate.
Eurodeputatul Nicu Ștefănuță avertizează că importurile masive de îngrășăminte din Rusia reprezintă un pericol pentru securitatea alimentară a Uniunii Europene. El susține necesitatea impunerii de sancțiuni și a diversificării surselor de aprovizionare pentru a proteja piața internă.
Un viitor incert pentru agricultura românească
Lipsa unei strategii naționale pentru relansarea producției interne de îngrășăminte agravează vulnerabilitatea agriculturii românești. În ciuda resurselor naturale disponibile, cum ar fi gazele naturale, România nu reușește să fructifice acest avantaj. Fermierii, precum Ionel Arion, cer măsuri urgente pentru repornirea combinatelor chimice și reducerea dependenței de importuri.
În contextul în care prețurile la alimente sunt în creștere, iar securitatea alimentară devine o preocupare globală, România trebuie să își regândească prioritățile. Fără o intervenție decisivă, agricultura românească riscă să devină o victimă a propriilor neajunsuri și a fluctuațiilor pieței internaționale.
