CSM ORADEA REVINE PE TEREN PROPRIU ÎN DEBUTUL RETURULUI DIVIZIEI A – DUEL CU DINAMYC ZALĂU LA ARENA ANTONIO ALEXE
Echipa de handbal masculin CSM Oradea se pregătește să revină în fața propriilor suporteri pentru primul meci din returul Seriei C a Diviziei A – ediția 2025/26. Formația, antrenată de Cosmin Liberț și Dan Pițigoi, va înfrunta vineri, 14 noiembrie 2025, de la ora 17:00, pe Dinamyc Zalău, într-o partidă programată la Arena Antonio Alexe.
Această confruntare, parte din etapa a 8-a, aduce față în față liderul clasamentului și penultima clasată, la jumătatea primei faze a campionatului. CSM Oradea se află pe primul loc cu 15 puncte, în timp ce echipa din Zalău are doar 4 puncte.
În tur, desfășurat la mijlocul lunii septembrie, orădenii au obținut o victorie clară în deplasare, cu un scor de 36-24, într-un meci care a marcat debutul competiției.
Intrarea la meci este liberă, iar suporterii sunt așteptați să susțină echipa locală într-un nou meci crucial în lupta pentru promovare.
