Crescătorie ilegală de reptile descoperită într-un apartament din Ștei. Specii periculoase și protejate, ținute în captivitate
Pe data de 15 ianuarie 2026, comisarii Gărzii de Mediu Bihor, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor – Biroul pentru Protecția Animalelor și ai Poliției Orașului Ștei, au descoperit o crescătorie ilegală de reptile amenajată într-un apartament situat pe strada Andrei Mureșanu din orașul Ștei.
Controlul a avut loc într-o cameră de aproximativ 12 metri pătrați, unde au fost identificate numeroase animale sălbatice ținute în captivitate. Printre acestea se numără opt exemplare de șerpi, inclusiv două vipere de groapă Mangshan, specie veninoasă, endemică și protejată la nivel internațional, trei șerpi Boa, un piton, un șarpe hognose vestic și un șarpe de porumb. De asemenea, au fost găsite un exemplar de varan cu pete galbene, un caiman, o țestoasă cu picioare roșii, precum și zece tarantule.
Majoritatea animalelor identificate aparțin unor specii protejate, incluse în Convenția CITES, fiind deținute fără documente legale de proveniență, transport sau deținere. Autoritățile au stabilit că exemplarele au fost achiziționate atât din România, cât și din alte state ale Uniunii Europene, precum Spania, Germania și Estonia.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au constatat încălcarea prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, acestea fiind ținute în condiții necorespunzătoare, fără asigurarea spațiului necesar, a siguranței și a posibilității de mișcare. Un risc suplimentar este reprezentat de vipera de groapă Mangshan, specie extrem de periculoasă, pentru care nu există ser antiviperin disponibil pe teritoriul României, aceasta fiind inclusă și pe Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.
Proprietarul animalelor riscă sancțiuni contravenționale de până la 30.000 de lei pentru încălcarea legislației de mediu și a normelor privind conservarea faunei sălbatice.
Documentele întocmite în urma controlului au fost transmise către Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bihor, iar până la finalizarea verificărilor au fost dispuse măsuri stricte, printre care interzicerea înstrăinării și a înmulțirii animalelor, precum și aplicarea unor măsuri de siguranță pentru prevenirea evadării acestora.
