MAI MULTE CONTROALE PE DRUMURILE JUDEȚENE DIN BIHOR ÎN 2025. COMUNICAT
În perioada 2023 – 2025, Consiliul Județean Bihor a intensificat acțiunile de control pentru a depista transporturile care depășesc masa totală maximă admisă pe drumurile județene. Obiectivele sunt clare: protejarea infrastructurii rutiere și creșterea siguranței în trafic. Totodată, un număr tot mai mare de operatori a intrat în legalitate prin obținerea Autorizației Speciale de Transport (AST), ceea ce explică de ce sancțiunile nu cresc proporțional cu numărul controalelor.
În 2023, au fost derulate 19 acțiuni de control, aplicându-se 12 sancțiuni cu amendă în valoare totală de 124.500 lei. În 2024, numărul acțiunilor a crescut la 74, cu 60 de sancțiuni aplicate, totalizând 342.610 lei în amenzi. În 2025, au fost realizate 88 de acțiuni de control, rezultând 24 de sancțiuni cu amendă în valoare de 251.500 lei.
În aceeași perioadă, numărul de AST eliberate a crescut semnificativ, ceea ce indică o solicitare tot mai frecventă a autorizației de către operatori înainte de efectuarea transportului. Astfel, în 2023 au fost eliberate 42 de AST, generând taxe de 120.472 lei. În 2024, numărul a crescut la 92 de AST, cu taxe totale de 378.975 lei, iar în 2025 au fost eliberate 53 de AST, aducând o sumă totală de 263.942 lei.
Consiliul Județean Bihor subliniază că scopul principal al acțiunilor nu este aplicarea de amenzi, ci prevenirea deteriorării drumurilor județene cauzate de transporturile supraîncărcate. Operatorii care intenționează să efectueze un transport ce depășește masele maxime admise sunt obligați să solicite în prealabil Autorizația Specială de Transport (AST) de la Compartimentul Drumuri Județene. În caz de nerespectare a reglementărilor, se aplică sancțiuni contravenționale, iar vehiculul poate fi imobilizat până la îndeplinirea condițiilor legale.
Controalele au fost efectuate de echipe mixte, formate din reprezentanți ai Compartimentului Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor, Poliția Rutieră, Poliția Transporturi și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).
În aceeași perioadă, 2023 – 2025, a crescut și numărul controalelor efectuate la operatorii județeni de transport persoane. Au fost aplicate atât avertismente, cât și sancțiuni cu amendă. Cele mai frecvente abateri au fost neeliberarea biletelor/abonamentelor pasagerilor și neasigurarea curățeniei în mijloacele de transport.
În 2023, au fost realizate 17 controale, verificându-se 39 de autovehicule, cu 7 sancțiuni aplicate, valoarea amenzilor fiind de 3.500 lei. În 2024, au fost efectuate 53 de controale, cu 77 de autovehicule verificate, rezultând 18 sancțiuni cu amendă în valoare de 42.000 lei. În 2025, au fost realizate 75 de controale, verificându-se 86 de autovehicule, cu 22 de sancțiuni aplicate, totalizând 4.000 lei în amenzi.
Controalele vor continua pe tot parcursul acestui an.
Sursa: oradeaindirect.ro/mai-multe-controale-pe-drumurile-judetene-din-bihor-in-2025-comunicat/
