Construcţia noului grup energetic al CET, cea mai mare investiţie orădeană de anul acesta, în valoare de aproape 37 milioane euro plus TVA, trebuie să înceapă în vară.
Primarul Florin Birta a semnat marţi, cu liderul de asociere Loial Impex, contractul de execuţie a lucrărilor, la sediul municipalităţii orădene. Investiţia anului 2024 „Am semnat azi unul dintre cele mai importante contracte pentru municipiul Oradea, cu siguranţă cel mai mare contract de investiţii care va fi implementat în acest an”, a declarat primarul Florin Birta.
Pe repede înainte
Lucrările vor începe în cel mai scurt timp. „Executantul are de depus garanţia şi de obţinut unele autorizaţii. Săptămâna viitoare vor începe să vină la Oradea proiectanţii și să înceapă deja lucrul”, a declarat marți pentru BIHOREANUL directorul Termoficare, Călin Ungur.
Cu motoare termice şi cazane de apă fierbinte
După cum BIHOREANUL a mai scris, cea mai mare investiţie a Oradiei din anul acesta vizează înlocuirea grupului energetic de cogenerare din CET, format dintr-un cazan şi o turbină pe gaz, ambele cu durata normată de viaţă expirată.
Sursa: www.ebihoreanul.ro