CĂLĂTORIE ÎN ȘCOALA DE ALTĂDATĂ: MANUALELE CARE AU FORMAT GENERAȚII DE ROMÂNI, EXPUSE LA TEATRUL „REGINA MARIA”
De-a lungul istoriei, cartea a reprezentat un canal fundamental de transmitere a cunoștințelor, de la autor, ca expeditor al informației, către cititor, ca destinatar. Această interacțiune a fost cu atât mai pronunțată în contextul educațional, în special în școli. Manualele școlare au avut un rol aparte, fiind concepute special pentru un public aflat la început de drum, care nu era familiarizat cu conceptele și ideile prezentate. Acest grup țintă, începătorii, necesitau o îndrumare atentă, precum un călător pe o potecă necunoscută; un proces continuu care s-a desfășurat de mai multe ori până ce aceștia au reușit să își asimileze mental cunoștințele necesare, având apoi ocazia de a le aplica în realitatea cotidiană. Transformați prin acest proces, foștii începători deveneau cunoscători, iar manualele școlare, după ce și-au îndeplinit menirea, erau lăsate în urmă pentru a ghida următoarele generații. Astfel, manualul școlar era perceput ca o entitate ‘statică’, asemenea clădirii școlii din localitate, utilizată de mulți, dar profundă în impactul său asupra dezvoltării umane.
Expoziția dedicată acestui proces didactic transformator, intitulată „Manuale școlare românești de-a lungul vremii”, a fost organizată în cadrul evenimentului „Ziua Culturii Naționale” din 15 ianuarie 2026, de către Consiliul Județean Bihor, Muzeul Țării Crișurilor, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, Teatrul „Regina Maria” și Centrul de Cultură al Județului Bihor. Această expoziție a reunit cărți rare, scoase din „Colecțiile Speciale” ale bibliotecii menționate, care au evidențiat contribuția semnificativă a manualelor şcolare la formarea identității culturale a românilor.
Vizitatorii au avut oportunitatea de a explora tezaurul cunoștințelor, întâlnind lucrări esențiale din „Școala Ardelene”, printre care se numără „Gramatica lui Micu-Șincai” (Viena, 1780), „Povățuire cătră aritmetică” (Buda, 1816), „Ortografia lui Petru Maior” (Buda, 1819) și „Gramatica lui Ioan Alexi” (Viena, 1826). De asemenea, expoziția a depășit limitele cronologice ale cărților vechi românești, oferind acces și la alte manuale mai puțin cunoscute, dar semnificative, provenind din vechile provincii populate de români. Această inițiativă a fost structurată în două secțiuni mari: „Carte veche românească” și „Carte modernă românească”, iar volumul acestor lucrări a fost organizat pe discipline, în mod similar cu ceea ce se întâmpla în sălile de clasă.
Printre cele mai valoroase exemplare ale bibliotecii s-au numărat lucrări ca „Gramatica limbei române. Partea I și II” de Timotei Cipariu (București, 1869 și 1877), „Aritmetica generală și specială” de Teodor Ceontea (Arad, 1884), „Icoana Pământului sau carte de geografie” de Ioan Rus (Blaj, 1842), și „Gramatică germană pentru gimnasii, școle reale, preparandii și particulari” de S. Nestor și N. Popescu (Blaj, 1896). De asemenea, important este și „Istoria românilor. Partea II” de A.T. Laurian (București, 1861) și „Catehismul cel mare sau învățătura creștinească cu întrebări și răspunsuri…” (Blaj, 1844), precum și „Manual de istorie bisericească pentru tinerimea de confesiunea greco-orientală din școalele medii și comerciale” de Ilarion Pușcariu (Sibiu, 1907).
Principala temă a acestei întâlniri cu istoria manualelor școlare a fost reamintirea valorii limbii române, așa cum a fost consemnată din secolul al XVIII-lea până în prima parte a secolului XX, în diverse discipline didactice, indiferent de forma de scriere – chirilică sau latină – și de locul de proveniență, fie el Austria, Ungaria, Transilvania, Moldova sau Țara Românească. Această experiență didactică, care integrează transformarea începătorului într-un cunoscător, este susținută de o observație făcută de Teodor Ceontea în prefața manualului său de Aritimetică: „Exemplele de repetațiune formează în sine o școală, căci dacă se năzuiește omul să le dezlege pe toate, atunci are la mână dexteritatea, după care umblăm atât în computul (calculul) mental cât și în cel scrisual”. Această viziune subliniază importanța educației ca pilon central în formarea individului.
Dr. Silviu Sana – cercetător științific II, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor
